luni, 31 iulie 2017

Plimbare tropicală

O potecă atârnată deasupra oceanului, ce străbate  zone de pereți granitici în pantă , denumite de localnici "glacis", întrerupte de mici văi pentru a căror traversare e uneori nevoie de un mic ocoliș prin junglă. Nu e nimic aici despre care aș putea spune că mi-e cunoscut... Vegetația, aspectul straniu al granitului înnegrit de timp, păsări ce nu le-am văzut niciodată, toate îmi dau un sentiment de ușoară nesiguranță altoită cu o curiozitate ce mă atrage înainte pe potecă și pe lângă ea.  
to the jungle
Schimbarea asta de peisaj a trezit în mine un chef de explorare pe care îl credeam amorțit definitiv. Da îi zic explorare, chiar dacă sunt totuși pe o potecă bătută de suficient de mulți drumeți...  Eu cred că chiar dacă nu faci vreo descoperire epocală, dacă parcurgi un drum, fie el fizic sau altfel, cu mintea deschisă și cu simțurile treze, căutând mai degrabă cunoașterea decât bifarea unui obiectiv, ești într-o explorare.
Soarele e scump la vedere azi, dar la cât de tare pârjolește la latitudinea asta, nici nu prea mi-e dor de el. De plouat, mai degrabă stropește decât plouă, n-am de gând să mă plâng de asta - pentru umblat e numa' bine.
Câteodată prin melanjul străin de plante care acoperă versanții, se întâmplă să vezi câte ceva ce pare măcar înrudit cu ceva cunoscut... Uite, asta pot să jur că-i neam cu pruna.
cocoplum
Am luat câteva, le-am pipăit, le-am desfăcut, le-am mirosit și m-am oprit aici. Îmi pare rău că nu am reușit să găsesc timp să mă informez cât încă mai eram prin zonă; acasă după ceva vreme, când am găsit timpul să mă uit prin poze, am aflat că într-adevăr e neam cu pruna... Le zice cocoplum sau pruna paradisului (Chrysobalanus icaco), e comestibil și fructul și sâmburele. 
Acu' mă uit la poze și mă oftic - nu tare, dar un pic... Nu că aș fi tare pofticios, dar eu sunt din ăia care învață greu și uită repede - dacă îi fac o poză și aflu ce e, îmi aduc aminte că am văzut-o undeva, dar dacă aș fi făcut de vreo trei ori burta plină de prune d-astea paradisiace, sigur aș fi știut ce-i cu ele data viitoare când mi-ar fi ieșit în drum...
Printre crăcile încă nestropite de ploaie, ale unor tufișuri, de la umbra unui grup de copaci adevărați, zăresc o șopârlă, care e și rară dar și comună în același timp.
seychelles skink
Skink-ul de seychelles (Trachylepis seychellensis), e un soi de șopârliță endemică câtorva insule din cele peste 100 de insule  pierdute în Oceanul Indian, care formează Republica Seychelles - asta o face rară și mă bucur că am tras-o în poză. Pe de altă parte, pe insulele unde trăiește, o găsești peste tot: marginea plajelor, junglă, așezări omenești și nici nu pare să o deranjeze ceva anume - asta o face comună și simpatică.
Din loc în loc apar, luptându-se golănește cu ceilalți boscheți, flori pe care la noi le vezi doar prin ghivece ținute la loc de preț în vreun apartament ferchezuit. 
Lantana camara
Lantana (Lantana camara) ai crede că-i motiv de mare bucurie și prilej să-ți arăți extazul, dar pe aici e o buruiană invazivă, cu care se duc lupte grele. Are o strategie de supraviețuire pe cel puțin două planuri: pentru animale e toxică, iar de celelalte plante se ocupă producând o substanță care le inhibă dezvoltarea. Adică pe unde crește ea celelalte plante n-o duc bine, iar dacă vreun ierbivor vrea s-o mestece, are probleme. Destul de tare pentru ceea ce m-am obișnuit  să cred că e o plantă de apartament.
Atunci când cărarea nu-ți oferă peisaje arătoase, cărarea în sine devine motiv de contemplație.
pretty foothpath
Poteca revine din ocolișul prin junglă prilejuit de traversarea unei văi mai importante și urcă șerpuit versantul împădurit. Copacii lasă locul arbuștilor, care formează un adevărat zid verde prin care cu greu se poate vedea ceva. Am noroc și totuși văd pata roșie de piele, din zona ochilor, caracteristică porumbelului albastru de seychellles (Alectroenas pulcherrimus).
seychelles blue pigeon
Cu greu reușesc să găsesc un culoar prin frunziș ca să fac o poză. Bafta mea e că probabil era destul de conștient că mi-ar fi luat ceva vreme să-mi croiesc drum până la el, asta dacă aș fi avut maceta cu mine... N-am cărat-o și nu peste mult timp o să  să regret asta.
Porumbelul albastru de seychelles e un păsăroi destul de consistent și a fost vânat de localnici pentru carne, până la punctul în care pericolul de dispariție era destul de real... Dar odata ce le-a venit mintea la cap, efectivele și-au revenit rapid. E o specie endemică, dar preferă zonele împădurite, așa că nu trăiește decât pe insulele granitice mai mari. 
Într-un luminiș, pe o cracă mai expusă, altă formă de porumbel, arăta atât de comun încât cu greu m-am convins că merită efortul să-i fac o poză... Am aflat că nu-i o pasăre chiar atât de comună... 
madagascar turtle dove
Îi zice turturică de madagascar (Nesoenas picturatus) și înafară de Madagascar îi merge bine  pe o serie de insule din Oceanul Indian și cam atât... Vine până-n periferia zonelor locuite și agricole, dar preferă pădurile mai adevărate, sau junglele sau cum naiba s-or chema pe aici.
Am ajuns un pic mai sus, despicătură  văii îmi dă ocazia să arunc o privire spre interiorul muntos al insulei. O să ajung acolo în zilele următoare. Partea muntoasă a insulei Mahe e protejată de Parcul Național Morne Seychellois, Morne Seychellois fiind vârful cel mai înalt - 906m, pare o joacă dar nu e nici pe departe un vârf accesibil. În fundal  cred eu că se vede Mt. Le Niole - 681m. De aici poteca traversează zone de glacis și se vede aproape tot timpul oceanul. 
glacis vegetation
Zonele astea de stâncărie granitică cu sol puțin și de pe care apa se scurge sau se evaporă repede, au o vegetație specializată. În centrul pozei e un pâlc de boscheți cu ciufuri verde crud ce seamănă cu silueta unor niște mici palmieri, sunt Dracaena reflexa, plante indigene, aici prosperă în solul sărac din crăpăturile granitului, iar acasă prosperă prin ghivece în sufragerii. Zi-mi că n-ai macar o rubedenie la care să nu fi văzut o dracenă într-un colț de cameră. Acu' când mă uit la astea cum cresc printre pietroaie, parcă-mi vine să-mi cumpăr și eu una...
O bucată din potecă, înainte de a ieși în zona expusă a glacis-ului, merge deasupra versantului împădurit și am ocazia să fiu deasupra, sau la același nivel cu vârfurile copacilor așa că pot să văd cine-i pe acolo...  Am iarăși baftă și văd o pasăre cu aspect războinic, parcă-i din ceva clan nazistoid, stă pe-o cracă cu creasta zbârlită și pare să certe pe cineva.  Poți să-l auzi aici.
seychelles bulbul
Bulbul-ul de seychelles (Hypsipetes crassirostris) e chiar o pasăre bătăioasă, probabil de asta nu s-a făcut încă nevăzută, nu numai că își apară teritoriul de alte păsări, dar au fost situații când a încercat să gonească chiar oameni. Pe mine m-a lăsat în pace, fizic... N-am văzut  cine era cel certat. Poate chiar eu?... 
E o specie endemică, o găsești doar pe câteva din insulele mai mari din zonă. Creasta mai mică sau mai mare e caracteristică tuturor speciilor de bulbul... Pe la noi nu-s, păcat... Mi-ar place să  dau mai des de păsări care mă iau la ceartă, în loc să se facă nevăzute.
Pe glacis am parte de forme geomorfologice, cum nu mă așteptam să văd în roci granitice...
Sunt obișnuit să văd camenițe (alveole) și rigole ca astea, în calcarele de pe acasă, nu credeam că o să le văd și în roci granitice... Dar când vorbim de timp geologic - orice e posibil.
În sfârșit se vede plaja, e pustie așa cum îmi place mie. După ce cobor trebuie să traversez un mic pârău, care se strecoară în ocean la marginea plajei. Pârâul se cheamă Major, de unde și numele plajei - Anse Major. 
Nu e nimic major nici la pârâu, nici la plajă, amândouă sunt mici și faine.
Pârâul face o buclă prin spatele plajei, formând un fel de mică lagună cu apă salmastră, plaja acționând ca un fel de mic baraj. 
În capătul cel mai îndepărtat al plajei e un mic adăpost pescăresc, pe lângă care se văd urmările unor chefuri scăpate de sub control. Acu' nu-i nimeni, dar chiar și așa prefer să-mi găsesc alt loc și să mă prefac că n-am văzut ce-am văzut... Nu-i greu defel, zgomotul regulat al valurilor care asaltează plaja, are un efect aproape hipnotic, aș putea să uit și de mine dacă stau mult pe aici...
Majoritatea potecilor de pe aici sunt de fapt foste drumuri/căi de acces către foste plantații acum lăsate în paragină. Și aici e la fel, în unele locuri, poți bănui foste structuri, terase agricole, fundații, bucăți de ziduri din vremuri coloniale, învelite acum într-o pătură de vegetație. De aici plecau în pirogi de lemn: vanilie, scorțișoară și alte chestii exotice. Dar astfel de plantații izolate în petice fertile de junglă nu mai sunt posibile acum. Când umbli prin astfel de locuri înțelegi că există limite pentru ceea ce poți face cu utilaje, iar astfel de locuri pot fi făcute rentabile, pentru puțini, prin munca gratuită și în condiții inumane, a celor mulți.  Altfel spus un astfel de loc izolat, unde ești într-o continuă competiție cu jungla, nu poate fi productiv decât folosind sclavi. 
Pe hartă mai apăreau câteva poteci, dar pe fiecare din ele după câteva zeci de metri m-am blocat în vegetație... Pe aici fără macetă și o modalitate de navigație sigură nu ai cum să ajungi, decât pe unde băieții de la parcul național au avut vreme să treacă cu maceta...



Haideţi pe afară şi aveţi grijă de voi!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu