Păstrăvi de nuc pane

Plimbare de primăvară... Fluturi, floricele, verde crud, gâze, chestii d-astea - când am dat de o buturugă plină de bureți, am fost un pic surprins... Bureții ăștia sunt și ei de primăvară, n-ar trebui să fiu așa mirat. Păstravi de nuc le zice (Polyporus squamosus), de ce le zice păstrăvi n-am înțeles niciodată (de nuc, de fag...), dacă e careva care poate să mă lumineze, i-aș fi recunoscător. După bucuria inițială, am constatat că-s un pic cam trecuți, dar fiara din mine era deja excitată, așa că i-am cules și am plecat să caut un loc de foc.

După ce am pregătit puțin locul, să nu dau foc la pădure, am pornit repede focul cu niște scoarță de mesteacăn adunată astă iarnă în tura cu căprioarele. M-am învârtit un pic pe lângă foc și am grijit de el, până s-a făcut un strat de jar suficient de sănătos, ca să pot pune niște crăci mai groase și nu neapărat uscate, fără grija că o să-l înăbuș. După ce am scăpat de grija focului, am încălecat pe un buștean și m-am apucat să curăț bureții. Dacă-s culeși la vreme e suficient să-i speli, da' vremea ăstora pe care i-am găsit eu, a cam trecut... Deci, am răzuit bine pălăria de pielițe (scuame - de aia îi zice squamosus) și am îndepărtat complet partea buretoasă (tuburile de spori) de dedesubt pentru că își cam pierduse fermitatea...

Mai departe, cu gândul la o rețetă pe care o văzusem  pe youtube, pe canalul unui bucătar care fuge din bucătărie de câte ori poate, m-am apucat de gătit. 1. Am tăiat bureții în fâșii groase de un deget și i-am sărat. 2. Am pus făină. 3. Am pus apă. 4. Am amestecat până am ajuns la un aluat ceva mai puțin curgător decât cel de clătite. 5. Am tăvălit fâșiile de bureți prin aluat până le-am îmbrăcat într-o pătură oarecum omogenă.

Toate astea le-am făcut sub atenta supraveghere a unui croitor cenușiu cu care am împărțit același buștean...

Am mai scris despre el aici. Goanga alterna gesturi critice din cele 1,5 antene care i-au mai rămas, cu tentative sinucigașe de a intra în aluat, probabil ca să nu-și dezmintă numele dat de biologi:  morimus funereus - moarte dezastroasă...
Eeh! ce să-i faci? Oameni suntem, gongi zdrobim... Glumesc, înafară de câteva bobârnace atent calculate, dar necesare, nu i-am făcut nimic.
Așa arată bureții pregătiți pentru oala cu ulei încins. Briceagul e în poză pentru că e roșu...

Am aranjat puțin lemnele și jarul ca să pot pune oala pe foc cât mai aproape de orizontală, nu de alta, dar nu am avut la mine atât ulei cât aș fi vrut, așa că trebuie să mă descurc cu cât am... 
Nu am fost foarte sigur de aluatul pentru pane, doar cu făină și apă, dar rezultatul a fost peste așteptări. Aluatul a rămas bine lipit de fâșiile de bureți și s-a rumenit frumos. Deci rețeta funcționează chiar și în varianta asta foarte simplificată.

Dar nu totul a fost minunat... Bureții de nuc au depășit bine vârsta optimă așa că vreo câteva bucăți au fost mult peste puterea mea de mestecare. Câinele s-a bucurat și m-am bucurat și eu că n-am muncit degeaba, oricum pregătisem mai mult decât aș fi putut mânca.
Am stat ceva vreme pe lângă foc, cu burta plină și cu ochii-n frunziș... După ce din foc nu a mai rămas decât cenușa, fără tăciuni, am pus peste vatră două oale de apă dintr-o baltă din apropiere, am tras și un pic de pămât peste și am amestecat bine asigurându-mă că nu a mai rămas nimic fierbinte acolo, mi-am strâns calabalâcul și am plecat.
E bine primăvara la plimbare...


Haideţi  pe afară și aveți grijă de voi!